Madame's Blog

Gânduri…în loc de jurnal

Take a leap of faith… August 19, 2010

Candva, plecata departe, ascunsa in locul ce a devenit de ceva vreme locul tuturor retragerilor cu lacrimi si furtuni de regrete, la Tara mea cea vesnic verde, pazita de catei cu cozi mereu de veghe…am ascultat la radio un reportaj despre insula Ada-Kaleh…cati dintre voi stiu despre micuta bucata de pamant scufundata in apele Dunarii, la construirea barajului Portile de fier, nu stiu…dar povestile oamenilor, fosti locuitori ai insulei, stramutati in lume, turci, romani, sarbi, asa cum zburau din vechiul radio Enescu din camera copilariei mele….si poate si lumina tarzie a dupa-amiezei de august m-au facut sa ma gandesc ca fiecare dintre noi avem o Ada Kaleh – o insula pe care o scufundam in valuri, sub ape adanci, pe care nu ne putem intoarce decat cu gandul…o insula pe care cladim un oras din amintiri, cu strazi, cu colturi de lume in care am trait, am iubit, am plans macar o data…cu casa bunicilor, cu ferestre prin care curge lumina de aur a serilor de primavara sau toamna tarzie, cu parcuri de bloc cu gardut verde, langa care se joaca niste copii”Scaunul Imparatiei” si langa care peste ani, se va aduna o gasca de copii frumosi, fete si baieti, intai rivali, apoi nedespartiti, acum mereu departe…de parca nici n-au fost…zile de scoala, de liceu, de inceput de facultate, cu cursuri, cu serate, cu zile la 103…excursii, trenuri, munti, vai, dealurile Olteniei sau ale Dobrogei…cutare chiosc de la cutare colt de strada de unde ati cumparat odata o inghetata…cutare cafenea de pe Strada Republicii din Brasov unde ceaiul cald e asa de bun…”non-stop-ul”, loc al piezaniei, furnizor de tigari si nenumarate pet-uri de bere, baute in seri de chitara la gradi…si multe portrete de oameni dragi, care zambesc, departe in timp, aproape in spatiu, sau viceversa…seri de narghilea in camin, cu rasete pana la lacrimi, iar cu chitara, iar cu muzica…mai mult sau mai putin pe placul vecinilor…si ei mai mult sau mai putin pe placul nostru…cu vreme atat de schimbatoare, fie cu ploi calde de vara, cu cirese mancate la adapostul umbrelei cu Petrom, sau subtiri si reci de toamna, cu ciocolata calda in Bistro…ninsori si geruri ca-n Covasna….soare torid ca-n Baraganul dobrogean…
Atatea lucruri zac de-a valma in Ada Kaleh a mea…mereu in reordonare, ca intr-un labirint creat de un architect de vise extrem de priceput (ah, da, recunosc, m-a fascinat Inception:P)…harta insulei mele mi-e cunoscuta numai mie…ce sterg, sterg cu greu, dar sterg definitiv, fara back up…ce pun, sper sa pastrez cat mai mult…
Si cel mai mult imi place cand pot adauga amintiri ca cele de la Sfantu Gheorghe Delta de anul acesta…sub soarele Dobrogei, aspru si atoatestapanitor, am intinerit cu 5 ani…am simtit cum fuge tot intunericul zilelor de iarna in care am privit catre vest fara rost…ex Oriente Lux, adevar graieste menestrelul… cu pielea mangaiata de auriul razelor de soare…am ras din nou pana la crampe, cu stropi de apa de mare in par si nisipul sub picioare, fin si bland, de pe plaja pana acasa…cu vantul in plete, pe vapor, am exorcizat fantomele iernii, umbrele cuibarite pe la colturi, tristetile unor alte reintoarceri…told you I’ll slay the Jabberwocky of your memory;)
Tarziu, cand va fi iar iarna si frig, cand Ada Kaleh va fi troienita din nou sub zapezi albastre, tarziu in noapte, stralucirea unor zile ca astea va fi the candle in the window…the picture of life you have seen is the frame of the self you have been…and if all my friends drive Porsches, I’ll settle for a Mercedes Benz – cause I can drive it nonetheless!

 

Şi ceru-mi spune, fugi, că eu plătesc! Iulie 14, 2009

Plecări…toată lumea pleacă…şi sunt printre puţinele plecări care nu mă întristează…Cristi a plecat la Budapesta, Cosmin in Spania, Oana pleacă la Berlin mâine…Noi plecăm mâine, la Sulina:D

HPIM1291E atâta nerăbdare în mine, încât am început de trei ori bagajul, după ce m-am gândit foarte mult ce să iau cu mine…dar am un dor de ducă…că soarele de pe cer şi nisipul pe care îl găsesc acolo mi-ar fi deajuns…o pijama albastră şi o cămaşă albă… Nisipul sa fie ud,iar marea un pic amara…Vrei soare, soare iti dau

„Plecăm, Olguţa?

Plecăm, Vania!”

Plecăm!!!

HPIM1572Noapte, Gara, Rucsac,Trenuri, Bărăgan, Soare, Câmpuri de floarea soarelui cât vezi cu ochii, lanuri aurii…Piersici…Tulcea, Dunăre, Vapor, Sulina.Mare.

Şi nu ştiu, fie ce-o fi, dar fac o baie cum ajung!

Încă puţin…

Roule carrosse!

Later edit:

HPIM1310My goose bumps se amplifică la auzul acestei melodii, ale cărui versuri vi le las aici:

Pasărea Colibri – În tren

E larma si trenul sta gata sa plece,

Vagonul se umple de oameni straini.

Mi-e inima stransa, e sapte si zece,

Ma-ntorc la fereastra si stau ca pe spini.

Da-i baiete drumul ca n-avem rabdare,

HPIM1330E gata, un suier, un repede zvon

Si simt ca se misca cu noi, salutare!

Trec umbre grabite pe langa vagon.

Acum, pe de laturi incep sa ramana

Semnale, macazuri, vagoane si fum.

Trec umbre de oameni cu steaguri in mana

Si trenul, navalnic, se-asterne la drum.

HPIM1378Adio, adio, romantica urbe,

Adio zadarnic si dulce trecut!

Din goana, cand trenul se-ndoaie la curbe,

Scot capul afara si lung te salut!

Orasul ramane sclipind in lumina,

Biserici si case, deodata apun.

In fata ne cade o verde cortina

HPIM1448Si trenul alearga, alearga nebun.

Se schimba decorul, privelisti sure,

Un ses peste care trec umbre de nori,

Un drum singuratic, un colt de padure

Cu varfuri uscate si cuiburi de ciori.

In arie larga se-nvarte pamantul

Si fuge-n rotire intregul teren,

P1010188Pe netede campuri ne ducem ca vantul,

Cantoanele albe se uita la tren.