Madame's Blog

Gânduri…în loc de jurnal

Vraciul… Martie 13, 2011

„Acesta-i orasul. Cu tipatul lui, cu adevarul lui, cu pustiul lui…”

As fi crezut cu tarie in acest lait-motiv cu valente de Crez daca mi l-ar fi scos cineva in cale in tumultosul an I in Bucuresti…Am mai spus, si ma repet: sentimentul de a fi sheep in a big city, viezure mic in oras mare nu e de dorit, si nici de suspinat nostalgic dupa…cum spuneam si azi, intr-o discutie plimbata pe cheiul Dambovitei, imi recunosc tineretea si lipsa de experienta in stangaciile unora din jurul meu, si ma induiosez uneori sa vad asta…

Am luat o hotarare in urma cu ceva vreme: sa nu ma mai uit inapoi cu manie, cu nostagie sau cu tristete…de fapt, sa nu ma mai uit inapoi deloc. Sunt recunoscatoare tuturor acestor experiente fara de care Madame nu ar fi deloc cum e azi, dar sunt cu atat mai mult recunoscatoare cui m-a invatat sa nu ma mai uit inapoi…inca mai cad in incercarea de a nu intoarce capul, si cred, ca paseismul pe termen scurt e ok, mai ales daca te ajuta sa nu repeti greseli.

Incerc sa invat de la toate, cum spune Ryduard Kypling – am invatat sa „wear sunscreen et co”, sa fac sport, sa inot, sa citesc, sa pun scoala pe primul plan, sa rad dupa luni intregi de iarna trista, sa nu ma mai uit inapoi…cumva, azi, pe o banca insorita din Botanica, mi-am dat seama ca, treptat, am ajuns sa nu vad padurea din cauza copacilor…scoica in care mi-am inchis inima s-a osificat, se pare, si nu mai gasesc in ea credinta in a-ti impacheta aripile si am uitat cum e sa te lasi iubita…m-am obisnuit sa fiu autosuficienta, si simt cumva ca am gresit.

As vrea sa simt caldura dintr-o plimbare pe camp la tara, cu cizme si haine de lucru, prin miristea fosnitoare, cu Tompi si Tilicuta camarazi si pazitori, alergand pe un camp care nu mai e al meu… Imi complic atat de mult existenta, si nu stiu sa fiu fericita decat pentru altii…

„Tu traiesti pentru altii, iar altii pentru ei insisi” – e o lectie in plus pe care o invat astazi… thank you, Stranger, for your terapeutic smile:) Imi scot palaria mea de Mad Hatter, in fata ta, Prietene, care m-ai invatat sa rad din nou cu crampe in stomac si sa ma uit mereu inainte, cu capul sus si umerii drepti, cu soare in ochi si zambete calde pe buze.

Anunțuri