Madame's Blog

Gânduri…în loc de jurnal

Un,deux, trois, vive la Reine… Decembrie 18, 2009

Ma viscolesc gandurile si-mi trec imagini prin minte ca beat-ul melodiilor de la Parazitii: ritmic, diferit, si totusi acelasi, mereu inconfundabil…Nu ma regasesc decat atunci cand ma astept mai putin…si nu imi pot aduna temenic 20 de minute pe care sa le petrec altcumva decat lenevind si visand…la Anglia, la marea in prag de iarna, la aerul rece, umed si sarat cu care mi-am umplut plamanii si de care mi-e tare, tare dor…
N-am apucat sa va zic nimic despre Anglia, desi mi-am propus “spontan si sistematic”(naiba stie ce inseamna asta, am auzit expresia la un training organizat de job la care am participat recent) sa scriu “imediat ce ajung acasa”…trecand aproape o luna de atunci, si spre rusinea mea eterna neavand nici un “jurnal de calatorie” in afara de fotografii, n-am sa va plictisesc prea mult cu impresiile mele.
Briefly…wiz air sucx, avionul a intarziat 3 ore la decolare, ne-am plimbat intre micul aeroport satesc Bucuresti Baneasa si Otopeni, people traveling with wiz air sux:P too. Ma rog, probabil nu toti, dar gitanii, cu siguranta.
Trecand peste aceste detalii, Anglia mi-a placut. Mi-au placut casele de caramida rosie, strazile mai mereu pustii (cu traficul pe partea “ailalta”), oamenii, foarte politicosi. Am constatat cu surprindere ca accentul din Midlands, both West and East, este ingrozitor – mai sa cred ca am invatat degeaba engleza 15 ani de scoala! A fost frumos, desi scurt, si un pic diferit, nu stiu daca in bine sau in rau, fata de ce m-am asteptat. Schimbarea de fus orar m-a dat un pic peste cap(si eu care vroiam sa calatoresc la NY-damn!) si am dormit sau am fost chefless si somnoroasa mai mereu, spre dezamagirea gazdelor mele (carora imi cer scuze pe aceasta cale). Am reusit insa sa ma bucur de zilele petrecute acolo, sa vad ploile subtiri si gri care invaluie mereu dealurile verzi, pe care pasc oi muuuulte si care au drept tichie adesea un castel (probabil cu fantoma din dotare). Am pasit pentru prima data intr-o biserica catolica gotica – fie si printre ruine, am incercat un sentiment ciudat, de calm, dar si un jenesaisquoi referitor la efectele razboiului, ca tot vorbeam in blogul anterior despre asta – sa vezi Coventry,un oras distrus aproape din temelii, din care bombele au lasat neatins, milimetri, cateva cladiri pe care le poti numara pe degete, e oarecum infiorator (preocuparea mea pentru bataliile celui de-al doilea razboi mondial isi spune cuvantul). Evident, there was some fun involved. Am baut bere, si traditionala Guiness sau un pahar de Ale, dar si Heineken:P. Nu am crezut ca pot dansa o seara intreaga doar pe muzica indie-like,(multumiri Cookie Club Nottigham si Trent Fm Arena) si nici nu m-am mai simtit de ceva vreme ca in liceu la adunarea CCBZ – thx Oana for introducing me to Phoenix, the Pub:D.
Concluzionand, Anglia a fost frumoasa…am facut de toate, de la sightseeing la shopping spree – iar reactia la vederea cadourilor was priceless;). Am ramas cu o usoara melancolie, ca la trezirea dintr-un vis frumos, pentru ca in Anglia am avut parte, mai mult decat de orice, de liniste…

Linistea se pare ca imi lipseste cel mai mult in ultima vreme, Bucharest seems to be home of chaos! La job, pe strazi, la metrou, oriunde…Am reusit sa fug din nou la mare, sa am parte de special moments, sa calc pe Strada Noua, pe care n-am mai fost de la 3 ani…pe plaja pe care am facut cunostiinta cu marea, am sorbit stropi de apa sarata de pe buze si am avut curcubee sub gene si fluturi in stomac…un soi de fericire atat de intensa incat cumva doare, ca intr-o poezie de nichita – o dulceata atat de dulce incat strange si inteapa ca o durere nevralgica – doar la gandul ca, din pacate, clipele astea sunt numerate intre doua fluiere de tren –ok, poti schimba biletul, dar nu poti opri timpul…
Zilele trec catre iarna una dupa alta, fara sa se uite inapoi…nu le pot tine socoteala decat cu un program aproape tipicar, pe care orice schimbare adusa fara voia mea il scutura serios, si ma face irascibila pana la exteriorizare excesiva, ca sa folosesc un eufemism.
Ma bucur de zapada asta care a albit Bucurestiul, care desi il zapaceste si-l face haotic mai mult decat in orice alta perioada, care desi imi ingheata obrajii in fiecare dimineata, ma face sa zambesc…atata zapada in oras, de sarbatori n-am mai vazut de mult, si parca anul asta, Craciunul vine altfel decat cu doar cu nebunia, promotiile si cozile din supermarket-uri. Vremuri ciudate, cu intrebari existentiale, care marcheaza mereu sarbatorile Craciunului, despre ceea ce a fost acum 20 de ani, despre eroi si vinovati, victime si calai, libertate si democratie si (in)utilitatea unor jertfe. Dar nu voi vorbi despre ceea ce cred in legatura cu Revolutia aici si acum.
Flashback-uri legate de celelalte perioade cand lucram imi revin uneori – si imi amintesc, cand viscolulul rascoleste praful si deschide sertare bine inchise, de Craciunul de acum trei ani, de zapada care a venit ca o surpriza, atunci ca si acum…apoi un Craciun negru, primul fara Ea…apoi altul, cand am spus la revedere si nu am mai privit inapoi catre trecut. Craciunul nu prea mai e Craciun de cand nu mai miroase a cozonac, de cand nu mai astept cu nasul lipit de geam sa se faca dimineata sa pot iesi cu Iuliana la zapada…un pic din copilul din mine moare cu fiecare Craciun, si restul ramas se lupta sa ramana…Anul asta nu vreau nimic de Craciun, decat sa merg acasa…acasa la mama si la tata, de care mi-e dor, atat de dor…Va fi Craciun fara Mitzy’s Xmas party, probabil fara sa merg la Ada, dar va fi. Sper asta din tot sufletul.
Fulgii danseaza in jurul meu si ma invaluie ca si muzica pe care o aud – colinde, Alexandrina, Alifantis, Pasarea Colibri, Metallica, Timpuri Noi, Kasabian, Placebo, orice sound gotic sau etno-gypsy rock and roll – moody ca si mine si muzica mea, vremea mi-a adus un cadou frumos – primul cadou de Craciun de anul asta – bucuria zapezilor tarziu, seara, cu umbre albastre – blue haze still, no matter what and nothing else matters…

Song of the day : Iio – Kiss You(Chillout Remix)