Madame's Blog

Gânduri…în loc de jurnal

And nothing else matters… Octombrie 25, 2009

Am pornit cu mare somn in gene catre marea cea mare…ieri dimineata…cu mari emotii :”o intarzia trenul? O fi soare?”…trenul agale, peste Baragan, prin ceata groasa, catre Constanta, oras in care am vazut acum 10 ani cea mai frumoasa mare, intr-un sfarsit de august, o mare de o zi, mare care mi-a ramas in suflet mai mult ca alte vacante, la fel cum or sa-mi ramana si zilele astea de mare, in octombrie, cadou pentru ziua mea, cadou neasteptat de plin de soare auriu, de aer sarat-racoros si de zambete si hohote de ras sub cerul albastru si strapuns din cand in cand de tipete de pescarusi…

Gara de Nord, Lehliu, Ciulnita, Fetesti, Cernavoda Pod…of, Doamne, trenul asta nu mai ajunge odata? Medgidia si deja as fi coborat sa o iau pe jos de nerabdare…in sfarsit, Constanta! Am revazut locuri dragi …orasul vechi prin care m-am plimbat de atatea ori copil, sau chiar in primul an de facultate, mereu singura, nu si acum insa…printre ruine, la poarta Levantului, pe strazi in panta, sub cer cu raze cernute printre nori si zbor de pescarusi, pasi in cadenta dubla purtau un zambet larg si o inima maaareee ca marea…am oprit la statuia lui Ovidiu, “cantaretul iubirilor gingase, rapus de-al sau talent. O,tu, ce treci pe-aice, daca-ai iubit vreodata, te roaga pentru dansul: sa-i fie somnul lin!”

Picture 130Coborand catre port printre casele inghetate parca in alte vremuri, am auzit din nou vocea muezinului chemand mila lui Allah peste cei bine-credinciosi…si am zambit in amintirea diminetii din ceata de pe malul Bosforului…

HPIM4271Casa cu lei, Casa Printesei, Cazino-ul sub plin soare, faleza, portul turistic…plaja: pustie, nisip HPIM4286ud, rece si aspru…un turn de salvamar, doua beri Golden Brau (pentru ca Silva nu aveau la primul magazin in care am intrat:P)…un fel de Vama reloaded, departe de Vama…in urechi imi suna ca in primavara Cat Empire – The Lost Song…Gulls in the sky and in my blue eye…Magic in the air…Muzica unor amintiri ce imi rasuna si acum in urechi….Vama vecheeee…perecheee…Mare, albastru giuvaier…La mer a berce mon coeur pour la vie entiere…

HPIM4272Si au mai fost si pasi agale pe strazi cu copaci ingalbeniti, si pranzul luat la un local dragut si hohote de ras pana la lacrimi in autobuz si nu numai…mic dejun cu toast and raspberry jelly, si Toate panzele sus la televizor:D, fidea cu lapte si o grija adresata-mi care m-a facut sa fiu foarte stangace si fragila, ca in copilarie, asa cum m-am chinuit sa nu fiu/par in ultimele trei luni…am dat jos, intre acei pereti albi cu perdele stacojii (coincidenta, la fel ca in camera mea in care am tot tesut vise ca Penelopa…) o cochilie pe care am purtat-o vreme de 3 luni, si pe care am pus-o cu durere inapoi la plecare…necajita ca tot soarele de octombrie si aerul sarat al marii m-au facut sa uit ca timpul are la poarta Levantului, anumite reguli, si ca ceasul s-a dat cu o ora inapoi…am plecat cu ora mai devreme…si m-am necajit pana la lacrimi…multumesc Selenei, turcoaicei boboace la Farmacie, care nu m-a lasat sa-mi plang necazul in tren…l-am plans citind-o pe Simone

M-am intors in camaruta mea…si am redevenit Suzanne in her place by the river…ma pregatesc de culcare…si zambesc pe jumatate trista, pe jumatate vesela… la amintirea degetelor reci, a stropilor de apa prinsi in bucle aurii, cum gandul la curcubeele din fantana de la gara, la bordura de beton de pe faleza de la Trei Papuci…maine dimineata, cand voi iesi afara, Dambovita va mirosi a mare, si pescarusii vor tipa ca la Constanta…doua lacrimi vor curge, ca si azi in gara…dar cel mai frumos cadou de ziua mea, marea in octombrie, “toate tăcerile mării HPIM4279albastre, toate sărutările, toata liniştea nisipului rece, toata caldura soarelui auriu de octombrie din toate imbratisarile” ma vor face din nou sa zambesc…si pentru toate astea, multumesc!!!

Song of the day (joyful, but bittersweet for me) : The Kooks – Seaside

Anunțuri
 

The picture of life you have seen is the frame of the self you have been… Octombrie 18, 2009

Amintindu-mi de „ce faceam anul trecut pe vremea asta” si rasfoind, virtual, albume cu fotografii, mi-am dat seama ca la transferul de bloguri de pe 360 pe Wp, unul s-a pierdut: blogul despre Turcia. Cum mi-a fost draga saptamana aia de vis, m-am gandit sa dau share impresiilor de atunci, asa cum le-am transcris la putina vreme dupa sosire….

Cu mii de ganduri in cap despre « cum va fi », am pornit la drum catre orasul gloriei sultanilor si al misterului saraiurilor cu cadane, al temutei Edi-Kule si al misteriosului Topkapı, al Sfintei Sofia si al tuturor minunilor lumii intinse de la Sultan Ahmet Geami la Turnul Galatei si de la malul Bosforului la bazarul populat de negustorii din neamul lui Agop-efendi, vorbitori de o romaneasca invatata de la Ismail cel sugubet, in care cel mai des intalnit cuvant era Hagi, Hagi…(destul de impresionanta gloria unui roman prin locurile unde alta data demult stapanea mania atotputernica a sultanilor, stapani si peste suflete de ghiauri romani…)
Si daca idei despre cum va fi erau destul de vag-romantice si de ispiratie romanesca (de la Ionel Teodoreanu si Radu Tudoran citire…) experienta in sine te poate lasa cu totul speechless…
In primul rand…sosirea…dupa un drum « initiatic » prin tara vecina si prietena (dar ale carei drumuri si vamesi se pare ca nu aveau cunostiinta despre simpatia noastra pentru castraveti)…am ajuns pe malul marii Marmara.
Ne-am desteptat in ceata, cu strigatul muezinului chemand mila lui Allah peste toti cei bine-credinciosi…rugaciunea se revarsa ca o boare peste casele unui oras inca adormit, dar a carui inima o puteai simti vibrand cu puterea unor secole ce-l modelasera intr-un loc unic, in fata caruia te incercau deopotriva si groaza, si admiratia si extazul…
HPIM2257Am pornit agale catre Moscheea Albastra…de fapt am pornit cu elan, dar…nu, elanul nu-i bun in Turcia, si cu atat mai mult la Stanbul…caci risti sa scapi tocmai esenta lucrului : pitorescul … care era peste tot, de la chemarile negustorilor care te imbiau in dugheana lor, in stare sa vanda si sa negocieze cu tine si luna de pe cer … si pana la atatea lucrusoare colorate ce ti se desfasoara prin fata ochilor incat zici « aman » si te asezi pe o banca in parc sa mananci ce merinde ti-ai adus de pe drum…
Sultan Ahmet Giami…pe vizavi de Sfanta Sofia, construita dupa chipul si asemanarea celei dintai biserici imperiale, cu ziduri cenusii de piatra care ascund in interior toata migala arabescurilor si toata vraja luminii filtrata prin vitralii albastre ca apa Bosforului…
Sfanta Sofia…pe vizavi de Sultan Ahmet Giami, cu ziduri rosii si cu tacerea veacurilor adanc ascunsa in ziduri…ce sta acolo inca din vremea cand Istanbul se numea Constantinopol si de zidurile sale se loveau deopotriva cu aceasi ineficienta si vanturile si armatele…
Doua civilizatii…Bizant si Islam…odata stapane, acum doar fior prin paginile cartilor de istorie si in lupta doar in lumea AoE (aviz cunoscatorilor)…desi demult apuse ca forta politica, sunt inca prezente prin tot ceea ce danuie in Istanbul…trecand prin poarta de la Topkapı, nu poti sa nu simti sub intunericul arcadei umbra tuturor veacurilor…HPIM2260aerul respira istorie…pe aici au trecut megarienii, neam de greci, apoi persii lui Darius, cu fantastica lui cavalerie asiatica, sapte sute de mii de oameni cu cai, camile si elefanti, apoi atenienii si spartanii, apoi romanii si bizantinii si la urma turcii, care il pastreaza si azi, in ciuda faptului ca multa vreme le-a facut Istanbulul cu ochiul rusilor, ce si l-au dorit intr-atat incat i-au zis Tarigrad, adica Orasul Tarilor…Mereu loc de intrepatrundere a continentelor, unde Europa isi cauta drum catre rasarit, iar Asia catre apus, Istanbulul nu are cum sa nu te copleseasca…
Si treci mirat, catre forfota orasului care acum e trezit de-a binelea…cafenele in asteptare de musterii, ulite cu pravalii de covoare si bijuterii, fiecare cu Ibrahim al ei, si fiecare cu motanul ei pazitor…caci aici nu exista caini « comunitari » (si nu pentru ca Turcia nu e inca in Uniune :P) ci pentru ca locul e intens populat si atent supravegheat de neamul pisicesc … mari si mici, tarcate si uni, alintatoare si obraznice, lenese si dormitande in usa fiecarei pravalii, mâtzele Istanbului sunt peste tot…din Anatolia in Rumelia…oare Turcia o avea soareci ? Nu cred.
Bosforul…albastru… Fara corabii si barcazuri grecesti, asa cum il vedea mintea mea de copil care se uita de fiecare data la « Toate panzele sus ». Dar la fel de clocotitor, de populat si de plin de viata. Pescari, pesti, pescarusi, vanzatori ambulanti – de castane, fistic, porumb fiert, simigi – localnici si turisti…furnicar de oameni care te fura si nu-ti dai seama ca timpul trece..si-nainte cu poveste…drum intins inca mai este…
Trecand in goana prin magazine…un semn de carte, o esarfa, o fata de perna…o atentie, o maslina… ajungem din nou la agentie… unii fac glume in asteptarea microbuzului pentru aeroport…si deh…cine se joaca cu focul se prajeste…> : ) …
Aeroport…Check in…Cizmele jos…Duty –free – mai bine duti tari, cu asa preturi…de la ce poarta pleaca avionul ? 111 ! e nah.. ! 104 ! ce vorbesti ma, e 101 toata ziua !, cu toate ca acuma e seara, iar oboseala isi spune cuvantul, plus ca nu trebuie sa uitam ca ne aflam la poarta Levantului, unde timpul le stie pe ale sale si oamenii stiu ca timp e destul pentru toti…dupa five turkish minutes de asteptare la imbarcare, decolam…ehe, multam fain tata, ca mergeai des cu mine in oraselul copiilor si iarna si la mare (desi iarna nu-i ca vara si muntele nu-i ca marea ) , caci decolarea a fost cam ca tiribomba cu elicoptere de la Costinesti. Viteza parca se simte totusi altfel in Airbus-ul A340 al companiei Turkish Airlines… 😛
Aterizarea…domestic arrivals terminal…bagajele sosesc…si asteptam…finlandezii, suedezii, polonezii … cu totii in autocar…pornim spre hotel…si ceea ce a urmat nu poate fi descris…caci fiecare minut si fiecare clipa au fost o incantare…
HPIM2283Pe scurt, Izmir e stuuuupendo :P…pentru ca mi-a amintit de cand credeam k tot ce zboara se mananca (in sensul caat se poate de pozitiv) si ca e bine sa te avanti in viata cu toata forta celor 17 ani ai tai, pentru ca m-a invatat multe despre oameni, in primul rand, pentru ca a insemnat a life-time experience ( si nu, nu e o dulcegarie, iar cine nu isi da seama de capacitatea de open-mind a unui astfel de schimb cultural poarta cu siguranta nu ochelari cu lentile heliomate, ci ochelari de cal) . . . la nivel uman si de friendship, merita 12 points din 10 … nu neaparat ca as fi fost eu excesiv de sociabila, nu pentru ca mi-au placut copilasii de acolo ca semanau cu gasca mea din liceu, ci si pentru ca mi-a aratat, privind din exterior, nu fara fascinatie, ce inseamna the power of ONE, putere de a fascina si de a fermeca prin tot, pe toti si toate…si nu pot decat sa ma bucur de ceea ce vad si sa pretuiesc si sa admir si mai tare decat am facut-o pana acum…
Cat despre Izmir ca loc – e magic – munte cu mare – palmieri cu pini…bazar oriental si cartiere occidentale…femei cu iasmac si cluburi de noapte, dorinta de unitate in diversitate, dar si nationalism (e ceva sa-l vezi pe Ataturk venerat aproape fanatic, pretutindeni), cu forfota de lume si masini si vapoare si pe mare si pe uscat…civilizatie si primitivism…si locuri si mai vechi decat ulitele Constantinopolului…ma refer la Efes (nu berea :P) … calcand printre ruine de marmura alba, printre coloane ionice si corintice, nu poti sa nu-ti tii capul ca un Alexandru, mai ales cand te intampina porticuri elenistice si statui ale zeitei Victoria, si ici colo accente de sincretism cu Egiptul Antic, homeland of Pharaohs… :D…si sa ajungi din nou la rascruce de civilizatii – sa vezi sanctuare crestine – casa Maicii Domnului – pe pamant turcesc – si sa ai ragazul, dupa luni si luni de zbucium, sa te gandesti o clipa si sa te rogi, intr-un loc plin de atata liniste si pace, ca pare cu siguranta prea aproape de rai…
Si, Doamne, cate au mai fost…hotelul luxos ca un transatlantic antebelic (Titanic ?:P), cu paturi ca saltelele din haremul padisahului, cu bai cu oglinzi si marmura, cu croissante pariziene la micul dejun bufet suedez – ei poftim, interculturalitate da capo al fine :D…
Si atelierul de ceramica, si fabrica de hartie – how it’s made – Discovery Channel broadcasting live – si seara interculturala – cu mamaliga si Brasoveanca si peripetii tehnologice…magazine de toate felurile ( 5-storey high Zara !!!), tocmeli in bazar ca in anecdote, narghilea ca la mama ei, baclavale, rahat si rauri intregi de ceai…sa tot fii turc si sa locuiesti in Izmir…
Au fost si minusuri, si momente mai putin vesele, cum ar fi the long way back home :P, si tristetea plecarii, dar all in all, a meritat pe deplin…si ca distractie, dar mai ales ca experienta – pentru ca nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai…

Later edit>Mi-e dor de mare, iar…atat de dor incat m-as sui in primul tren…daca ar fi vara…dar mi-e un pic frica de gari ploioase…

Song of the day: Cargo – Povestiri din gara

 

Summer moved on…about 60 days and 60 nights ago… Octombrie 11, 2009

Filed under: Adâncuri,Blue Haze,Gânduri,Hai Hui,Viezure mic in oras mare — madamelilienmeer @ 10:19 am
Tags: , , ,

Dezordine…asta simt acum…motivele pentru care am lipsit vreme atat de indelungata de pe blog tin in mare parte de ravasirea unor sertare cu dileme existentiale, cu amintiri, stari si sentimente ingropate in cufere batrane si ferecate cu lacate grele de fier ale caror chei credeam a le fi pierdut de vreun an incoace…

HPIM2074Mi-e atat de dezordine: in camera, in ganduri, in suflet. Paradoxal, e dezordine si e pustiu – lucruri alandala zac aruncate, imprastiate in lumea mea, pe jumatate incepute, abandonate claie peste gramada – rascolesc printre ele in gand, in fiecare zi, cand merg cu metroul pana la job – calatorii zilnice ca in anul I de facultate, incarcate de un deja-vu sinistru care imi da fiori…

Am asteptat toamna asta, cu dor de mare in suflet, cu dor de fosnet de frunze aurii ca firele de iarba din poiana de la Corbu, impletite in carlionti…cu dor de miros de crizanteme si tufanele…cu dor de facultate…
Toamna a venit…plecari au inceput, peste mari si tari, sau doar la mare…pasarile mele calatoare, ce mi-au cantat ultimele doua veri…sunt departe…si eu am ramas, cu inima in maini, ca pe un peron de gara intr-o duminica ploioasa…

Am vrut de multe ori sa reiau scrisul, si multe noduri in gat m-au oprit…a nu se intelege totusi ca sunt picata iremediabil in butoiul cu melancolie…Exista si momente in care rad cu lacrimi…invat sa conduc, stangace si tematoare, pe campuri pustii si drumuri de tara colbuite…merg saptamanal prin satele din jurul Bucurestiului, ceea ce ma face sa-mi fie dor de Tara mea cea vesnic verde, cu livada, catei si tufe de zmeura – Tara care mi-a fost casa anul asta mai mult decat ma asteptam…

Visez cu ochii deschisi in metrou la zile trecute si viitoare, zambesc mereu, cu gandul departe, departe peste Baragan, peste Dunare, catre marea cea mare si albastra, inca sub aura albastra a zilele de inceput de vara…Astept sa plec peste mari, in tara in care am visat sa ajung, cu castele, ceturi de matase gri si dealuri verzi…nu mai e mult pana atunci…succubus, fantassyo, be prepared!!! We’re gonna rock and roll…and drink and whatever may be there:D
All in all, intr-un oras gri, sunt inca destule pete de culoare: pardesiul verde, castanele(desi nu-s de pe Bulevard), frunzele din Cotroceni, trei pere aurii si parfumate si cinci crizanteme galbene de culoarea inghetatei de vanilie…
Iar toamna asta, uneori calduta, uneori cu frig piscator, e la fel de mood-swingy ca si mine…mi-e dor de lumina de miere aurie a duminicii din poiana, dar iarna nu e departe…bingo crepuscule, yupii tralala:P

Later edit: dezordinea din camera s-a remediat relativ aseara…am draperii stacojii – so pretty in scarlet, camera mea sta cuminte cat eu ma voi plimba…
Song of the day: Mircea Baniciu – Frunza