A venit vacanta…cu trenul din Franta…:D iunie 30, 2009

Desi fac parte din existenta mea din totdeauna, si foarte frecvent, mai ales in ultimii trei ani, nu am scris niciodata despre trenuri….si pare ciudat, caci pentru mine trenurile nu sunt doar un mod de a calatori…poate intamplator bunicul celei mai bune prietene din copilarie era ceferist, poate pentru ca am mers, ever since I can remember, cu trenul spre satul unde este tara mea, la medeleni al meu…
Trenurile nu sunt doar mijloace de transport in comun…sunt atate si atatea clipe pline de amintiri, si frumoase, si urate….in galeria mea de amintiri in tren, e trenul rapid satu mare-mangalia, cu care am mers la mare prima data de capul meu, proaspata studenta, tren care a facut 22 h de la punctul A la B, calculati nervozitatea calatorilor, direct proportionala cu calitatea inexistenta a serviciilor SNCFR. Cu toate astea, multumesc SNCFR pentru siguranta…inteleg intarzierile…chiar daca ma fac sa pierd o zi de tabara si sa supar oameni dragi (remember Covasna 2008).
Urmatoarele in album sunt personalele…cele catre Lipanesti, in care nasu’ se uita urat la tine daca iti iei bilet…personalele catre munte, catre brasov si catre zapada…personalele dinspre brasov spre bucuresti, trenurile private spre zarnesti;)…si personalele din anul 1…extrem de rar venind din vest, intotdeauna din sud, dinspre buzau, pline ochi si la dus si la intors, aidoma trenurilor indiene, personale pe care le-am urat cand imi luau prieteni dragi de langa mine la fiecare sfarsit de weekend, personale in care m-am inghesuit si eu, cu Cleopatra,valiza mea galbena…personale in care am ras, am ascultat muzica, am impartit ciocolata cu ceilalti si piftele cainilor din gara brazi, spre indignarea intregii lumi:P…personale in care am plans de cateva ori, dar niciodata la fel de tare si de nestapanit ca intr-un rapid ce ma ducea acasa intr-o zi gri de aprilie…
Sunt bineinteles si trenuri accelerate, dar pe care le asociez involutar personalelor…o mentiune…trenul de naveta ploiesti bucuresti, cu canapele de plus rosu, si exterior ca cele din eternal sunshine of the spotless mind…si mirificul accelerat de 21.00 catre vatra dornei, plin mereu la fel, indiferent de anotimp, zi a saptamanii si conditii atmosferice….
Trenurile rapid imi amintesc inevitabil de mare….de drumul catre vama….sageata albastra de drumul la slatina si de intoarcerea de la tulcea…
Si apoi…oamenii din tren…bunici in drum spre nepoti, parinti in drum spre copii, copii in drum spre orasul natal sau spre facultate, tineri plecati in vacanta…cupluri, copii mici, catei…atat de multi, fiecare cu povestea lui, pe care uneori ai chef sa o asculti sau nu:P…
Privelistea…ceea ce vad prin geamul trenului imi va evoca mereu cuvintele lui eliade din maitreyi….campiile bengalului, niciodata triste…cate apusuri nu am vazut in drum spre bucuresti sau dinspre mare…ninsorile pe care le-am prins, cuibarita la caldura, in drum (din)spre brasov…ploaia care se porneste de fiecare data cand ma sui in tren la intoarcerea de la 1 mai din vama…furtuna pe care am vazut-o acum vreo 3 sapt…si cel mai mult…asteptarea de a vedea dunarea veche si borcea…si emotia care tasneste pur si simplu ca intr-o poezie de-a lui nichita, atunci cand vezi primul colt de mare la eforie….
As mai avea multe sa zic…sunt in tren si in loc sa imi recitesc licenta pe care trebuie sa o sustin luni, stau si visez cu ochii deschisi la calatorii trecute si viitoare, si la oamenii care m-au insotit adesea, si la cei care ma vor insoti in viitor…amintirea trenurilor de iarna, cu caldura si geamuri aburite, sau vara, cu aer conditionat sau nu de deschiderea geamului…si glasul rotilor mereu acelasi si mereu altfel…nu ma lasa sa nu visez…
Ajung in gara…the big city awaits…trebuie sa cobor…pe curand!:)